Dragobetele-Zeul iubirii la români

Astăzi este zi de Primăvară,iar natura revine la viaţă, păsările presară bucurie,florile anotimpului ne încântă simţurile, voia bună e la ea acasă,pe plaiurile mioritice.La 24 Februarie se sărbătoreşte ziua lui Dragobete,zeu (preluat de la vechii Daci unde era un peţitor şi un naş al animalelor.)al tinereţii in Panteonul autohton,transfigurat de români în patron al dragostei si al bunei dispoziţii.Dragobetele este prezentat ca fiind un flăcău chipeş căzut din cer,un neastâmpărat şi un năvalnic şi protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete,iubire care ţine tot anul,aşa cum şi păsările "se logodesc" în această zi. Echivalentul lui Eros.
Tot în această zi Dragobetele sărută fetele. Sunt multe credinţele şi obiceiurile populare cu referire la Dragobete.În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat,pentru a fi drăgăstoase tot anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimele rămăşiţe de zăpadă,numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.Flăcăii strânşi în cete sau mulţimile de fete obişnuiau ca, în ziua de Dragobete,să îşi cresteze braţul în formă de cruce, după care îşi suprapuneau tăieturile, devenind astfel fraţi, respectiv surori de cruce.
El este identificat şi cu o altă reprezentare mitică a Panteonului romanesc, Năvalnicul, fecior frumos care ia minţile fetelor şi nevestelor tinere, motiv pentru care a fost metamorfozat de Maica Domnului în plantă de dragoste care îi poartă numele (o specie de ferigă).
Precum a şi rămas:buruiană de dragoste, pentru leac. Căci şi acum el creşte în păduri, pe vetre anume, ştiute de babe făcătoare de dragoste. De Sfânta Maria-Mare, merg în zorii zilei câte o babă însoţită de fete şi flăcăi care chiuie: „uiu! iu, iu, iu !” Supărat nu se cade să meargă cineva la pădure după Năvalnic: el cere veselie şi voie bună.Tinerii duc în mână zahăr,iar baba îmbrăcată în curată şi frumoasă cămeşă albă zice:„cum năvăleşte lumea la zahăr, aşa să năvălească şi dragostea la mine în casă!”
Mai tare şi mai cu foc se chiuie când tinerii dau cu ochii de buruiana dragostei, de năzdrăvanul şi frumosul Năvalnic.
Dragobetele era sărbătorit în unele locuri şi la data de 1 martie, deoarece se consideră că el este fiul Babei Dochia şi primul deschizător de primăvară. Să nu uităm că între 1 şi 9 Martie “Se aleg Babele”un alt obicei românesc.