duminică, 28 iunie 2009

APA-izvorul vieții


” E mult mai ușoară dezintegrarea unui atom decât a unei prejudecăți”Albert Einstein
♥De sute de ani s-a încercat găsirea unui procedeu universal care să fie folosit pentru eradicarea oricărei afecțiuni. Cu cât oamenii de știință au aprofundat mai mult mecanismele de vindecare, cu atât au apărut mai multe medicamente și terapii; care au adus cu sine și contraindicațiile. Ținînd cont de experiențele marilor savanți, intotdeauna marile invenții au avut la bază elemente simple și nu complexe, sofisticate. Astfel s-a plecat de la cea mai simplă dar importantă idee, de a se orienta eforturile pentru studierea celui mai reprezentant element din corpul uman, și anume,APAJustificat, ne punem întrebarea, cum s-au atins în vremurile trecute vârste matusalemice (Adam – 930 ani, Noe – 950 ani).Probabil datorită apei pe care o foloseau atunci, apa de puritate foarte mare.Se știe că organismul trebuie hidratat cu minimul de 2 litri/zi apă,consumată câte puțin,la intervale scurte Asocierea consumului de apă cu o viața sănătoasă a devenit un lucru pe care aproape nimeni nu-l mai neagă.Întrebarea “Câtă apă beți zilnic?” ar face pe aproape oricare dintre noi să ne simțim vinovați că nu am consumat cantitatea necesară.“Nu cât ar trebui” sau “Îmi este greu să beau 2 litri pe zi”, ar fi cele mai frecvente răspunsuri.Dar v-ați întrebat vreodată dacă atâta câtă beți e “suficientă”? Ideea că sunt suficienți doar 2 litri de apă pe zi s-a întipărit atât de mult în mințile oamenilor,încât ar considera pe oricine care încearcă să doboare acest mit un eretic.. Exemplu de mit e afirmația:”Nu este recomandată hidratarea în timpul mesei sau după masă,întrucât se diluează astfel sucurile digestive ce acționează asupra bolului alimentar și degestia se face incorect și incomplet”.Așa cum se mai crede încă că consumul mai mare de apă de către o persoană e semn că are diabet.Nimic mai fals.Ultimele cercetări arată că consumul de apă de către diabeticii este dimpotrivă foarte benefic.
Proprietăti benefice :
Scade nevoia de insulină,reduce glicemia,îmbunătățește somnul și digestia,are efecte imunomodulatoare,scade colesterolul,combate anxietatea,stresul și depresia,controlează psoriazisul,combate acneea,angioamele și bolile dermatologice,determină resorbția chisturilor, adenoamelor de prostată,mioamelor,poate determina regresia tumorilor,potentează toleranța la citostatice și radioterapie.
Apa îmbunătățește activitatea glandelor cu secreție internă, contribuind la funcționarea eficientă a întregului organism.Apa ajută și la menținerea tonusului muscular,oferindu-le mușchilor proprieatea naturală de a se contracta,prevenind deshidratarea.De asemenea,ajută la evitarea atârnării pielii,care urmează de obicei după o scadere bruscă în greutate.
Insuficiența de apă în corp duce la scăderea imunității,scaderea rezistenței la diverse boli.
Setea nu reprezintă un indice al necesității de apă în corp.Bea cel putin 3,5 litri de apă potabilă pe zi și vei uita de boli.
Prin consumul regulat de apă organismul se reglează și foarte multe din cauze care duc la îmbolnăvire dispar cu desăvârșire. Aceasta ne ajută să absorbim nutrienții din mancare,să digerăm mâncarea. Este bine de știut că a consuma o jumătate de litru de apă plată la trezire dimineața reglăm în primul rând tensiunea arterială apoi ne ajută să eliminăm o parte din toxine.
Ideea că apa ajută corpul să elimine toxinele mai repede stă la baza tuturor dietelor de detoxifiere și e foarte pertinentă.
Nutriționiștii recomandă tuturor categoriilor de vârstă consumul apei în mod regulat deoarece corpul nu face rezerve de apă. Consumul apei în timpul mesei nu are nici un efect asupra greutății corporale.Creșterea în greutate se datorează exclusiv aportului mare de calorii.Apa nu are calorii,deci nu influenţează îngrașarea.Cei care rețin apa în organism încearcă să rezolve această problemă limitând consumul de apă. Corpul percepe acest lucru drept o amenințare și încearcă să pastreze fiecare picătură. Atunci apa se acumulează în spațiul intracelular. Asta duce la umflarea extremităților.Substanțele diuretice aduc o ușurare temporară. Cea mai bună metodă de a rezolva retenția de apă este să dăm organismului ceea ce are nevoie: o cantitate mai mare de apă. Astfel,apa acumulată în organism va fi eliberată.
Cantitatea de apă consumată nu duce la reținerea de lichide,ba din contră ajută la eliminarea sării, principalul factor care reține apa în organism.Încercați să mâncați mai putină sare și să beți mai multă apă. În timpul verilor calduroase țineți permanent apa la rece în frigider. Apa rece ajută și la slăbit deoarece organismul arde calorii ca să o încălzească. Apa, atât de preţioasă pentru sănătate,este adesea înlocuită cu cafea,băuturi acidulate,alcool. Apa,atât de prețioasă pentru sănătate,este adesea înlocuită cu cafea,băuturi acidulate,alcool. Prin folosirea acestor băuturi,organismul are nevoie de tot mai multă apă,pentru a putea elimina substanțele nocive,ce intră în compoziția lor. Cofeina și alcoolul deshidratează organismulAlte simptome sunt durerile de cap,oboseala acută, uscarea limbii și a gurii în general,amețeala și urinări rare.Foarte afectați vor fi rinichii. Pot apărea “pietre” la rinichi.De aceea este foarte necesar sa ne completam rezervele de apă, pentru a ne simți mai bine.
Este adevărat că dacă nu suntem hidratați corespunzător,creierul nostru pierde din capacitatea de concentrare, care scade cu 10 la sută în cazul unui creier deshidratat.Creierul nostru este format din 80 % apă. Specialiștii spun că nu trebuie decât să consumăm necesarul normal de apă și că nimic în plus nu ne va face să ne concentrăm mai bine.Dați chiar dumneavoastră exemplu consumând zilnic apa cu plăcere.Încurajați copii să se hidrateze cu apă în loc de băuturi dulci și carbogazoase.
Apa plată este o apă naturală,care a stat câteva mii sau zeci de mii de ani în rocă și a împrumutat din caracteristicile electromagnetice ale zonei și și-a orientat molecula.În lumea vie sunt însă întâlnite mult mai multe tipuri de apă.Se știe că organismul fiecăruia dintre noi conține în proporție de peste 70% apă,însă nu este vorba despre apa de un singur tip. Avem apă în interiorul celulelor,la suprafața celulelor și în afara lor,apa constituțională,și fiecare dintre acestea este diferită de celelalte. Chiar și apa de la suprafața celulei diferă foarte mult de la un om la altul. Dacă celulele iși iau suficientă apă și pielea capătă un aspect sănătos.Apa se uzează odată cu vârsta.De aceea e foarte importantă hidratarea. Apa este mediul în care se petrec toate procesele vieții vegetale și umane, ea fiind un solvent biologic, universal. Apa se regăsește în organismul uman întro proporție de 70-75 la sută ea fiind liantul tuturor proceselor biochimice din organism și de aici putem deduce necesarul cantității ei zilnice și astfel importanța deosebită a calității ei.În apă dizolvându-se toate elementele solide, lichide și gazoase,o dată cu trecerea anilor,apa biologică se impurifică atât fizic,cât și energetic. Deșeurile (radicalii liberi) acumulate în timpul vieții fac necesară schimbarea apei biologice uzate care conduce la diferite afecțiuni.Apa are memorie.Nu în sensul că reține anumite detalii,ca în cazul minții umane,ci în sensul că,pe parcursul vieții,ea își modifică atât de mult structura,compoziția izotopică și entropia,încât capătă proprietăți mult diferite de ceea ce a fost inițial,purtând un fel de amprentă.Apa preia gândurile și sentimentele noastre. “Apa este un element viu, capabil să interacționeze cu ambientul și cu fiintele vii. Apa ne percepe sentimentele,emoțiile,cuvintele,rugăciunile,(ascultă) muzica și reacționează în mod divers la acești stimuli.”Apa o armă de alungat moartea Dacă acum un secol, oamenii de știință proclamau victorioși că vor decripta toate misterele naturii, timpul scurs după aceea a arătat în mod paradoxal că, de fapt, fiecare nouă descoperire a adâncit acest mister. Pe măsură ce au cunoscut mai bine materia, regnul vegetal, animal sau ființa umană, cercetătorii au deschis noi și noi orizonturi, creând un front de lucru imens în ceea ce privește cunoașterea. Dacă ar fi să luăm doar domeniul medical,vom remarca faptul că, în ultimele decenii, investigațiile pe domenii de studiu s-au extins extraordinar. Există zeci si zeci de specializări în medicină, care studiază cele mai fine corelații între imunitate și activitatea endocrină,între echilibrul psihic și cel hormonal ori între procesele celulare și activitatea bioenergetică.În prezent, medicina de vârf nu se mai luptă orbește cu microbii, nu mai speră descoperirea pilulei magice,ci caută mai degrabă să înteleaga echilibrul atât de complex al ființei umane, numit “sănătate“.“Uimitoare sunt și schimbările apei. Moleculele ei pot fi ordonate întro structură simetrică, cristalină, care este gheața.Încălzind-o, revine la structura lichidă. Dar există un moment, între 35 si 42° C, când structura este instabilă, jumătate cristal, jumătate lichid, și atunci se produc reacții biochimice care generează și întrețin viața. Și asta la temperatura de 37° C și la o presiune de o atmosferă. Puțini știu că, pentru a reproduce în laborator aceleași reacții ce au loc în celula și in corp la 37° C și la presiunea de numai o atmosferă, este nevoie de sute de grade și sute de atmosfere.Nu întâmplător mulți savanți consideră apa ca parte esențială a marelui mister al vieții”.
Menținerea echilibrului în ceea ce consumi,este cheia succesului pentru a fi sănătos.
Nu mi-am putut închipui că despre banala apă se poate vorbi atât.Că ascunde atâtea taine și că este una dintre cele mai enigmatice substanțe de pe Pământ

miercuri, 17 iunie 2009

marți, 16 iunie 2009

R3c3$1un3...!


Formă severă de criză economică.Declin general al nivelului activităţii economice şi al creşterii economice, caracterizat prin somaj devalorizare, inflaţie, scădere a nivelului de trai.
O recesiune mai indelungată duce la depresiune economică.

Maria Nazionale - Ciao ciao blues
Asculta mai multe audio Muzica

sâmbătă, 6 iunie 2009

Lista candidatilor la alegerile europarlamentare din 7 iunie 2009


În data de 7 iunie 2009 în România vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European. La acest scrutin,va putea vota orice cetăţean român aflat în străinatate(care are domiciliul sau reşedinţa în străinătate sau care se află ocazional în străinătate).
Pentru a vota,cetăţenii români au nevoie de acte de identitate valabile.Ministerul Afacerilor Externe recomandă tuturor cetăţenilor români cu documente româneşti expirate sau lipsă,să se prezinte din timp la sediile reprezentanţelor diplomatice, pentru a obţine actele de identitate valabile.
Potrivit legii,cetăţenii români care se inscriu pe listele de vot dintr-un alt stat membru al UE nu vor mai avea dreptul să se înscrie pe listele electorale romaneşti pentru a vota la alegerile europarlamentare din Romania.
Aproape 320 de candidati se vor lupta pentru cele 33 de mandate de europarlamentar rezervate Romaniei,conform algoritmului stabilit la Bruxelles.
În cursa pentru Parlamentul European au intrat şase formaţiuni politice dintre care patru - PDL, alianţa PSD-PC, PNL şi UDMR - sunt deja reprezentate în PE.Pentru un fotoliu de eurodeputat au intrat în cursa şi doi independenţi: Elena Băsescu şi Pavel Abraham.
Vă prezentăm mai jos lista completă cu candidaţii la alegerile pentru Parlamentul European:

Candidaţi independenţi

1. BĂSESCU ELENA

2. ABRAHAM PAVEL

Candidaţi - Partidul Democrat Liberal

1. STOLOJAN THEODOR - DUMITRU

2. MACOVEI MONICA - LUISA

3. UNGUREANU TRAIAN

4. PREDA CRISTIAN - DAN

5. MARINESCU MARIAN - JEAN

6. MATULA IOSIF

7. BODU SEBASTIAN -VALENTIN

8. LUHAN PETRU - CONSTANTIN

9. NICULESCU RAREŞ - LUCIAN

10. ANTONESCU ELENA - OANA

11. DUMITRIU CONSTANTIN

12. DAVID DRAGOŞ - FLORIN

13. ANDRONESCU ELVIRA -RODICA

14. NAZARE ALEXANDRU

15. RUS FLAVIU - CĂLIN

16. FUNERIU PETRU DANIEL

17. DUMITRU ENACHE

18. BANDA NICOLAE

19. GROSU MIRCEA-SEVASTIAN

20. GHIDIU ELISABETA

21. DUMITREAN CRINUŢA -NICOLETA

22. VASS MARIA - ANDREEA

23. LUCHIAN TUDOR

24. APOSTOL CRISTIAN

25. BRUCHENTAL- POP IONELA

26. VIMAN VASILE

27. COSTEA SIMION

28. OPRIŢA VASILE - MATEI

29. IONESCU RAREŞ -ALEXANDRU

30. FIERA IOAN - DAN

31. IORDACHE GRAŢIELA -DENISA

32. DRĂGUŞ RADU - CĂTĂLIN

33. HOARĂ MARCEL

34. PARASCHIVESCU ANDREI -OCTAVIAN

35. DUMITRU CONSTANTIN

36. TĂNASE FLORENŢIU

37. RADU-ION SILVIU

38. ARCĂLEANU MARIUS -MARIAN

39. NEGOIŢĂ MARIUS - LUCIAN

40. ZEVEDEI ANCA-CRISTINA

41. SECARĂ EUGENIA MARIA

42. GOIAN CRISTIAN FLORIN

43. GODÎNCA DUMITRU 03.05.1957 Inginer, Şef sector

Candidaţi - Partidul Naţional Liberal

1. NICOLAI NORICA

2. VĂLEAN ADINA-IOANA

3. WEBER RENATE

4. MĂNESCU RAMONA-NICOLE

5. BUŞOI CRISTIAN-SILVIU

6. ARDELEAN BEN-ONI

7. SILAGHI OVIDIU-IOAN

8. CSIBI MAGOR-IMRE

9. TURLIUC CĂTĂLIN

10. COJOCARU CRISTIAN

11. MUSCALU IONEL

12. SURUGIU IULIAN-RADU

13. PUŞCARIU RADU-IOAN

14. HELLVIG EDUARD-RAUL

15. DIETRICH ROBERTO

16. GHIVECIU CAMELIA

17. MORŢUN ALEXANDRU-IOAN

18. GHIBU CRISTIAN

19. OROS NECHITA-ADRIAN

20. POPESCU LIVIU-IONUŢ

21. SĂVULESCU GABRIEL

22. COSMESCU DUMITRU

23. ORBAN LUDOVIC

24. LUNGU GABRIEL-RĂZVAN

25. PETRESCU ANDREI

26. CARP DOINA-EUFROSINA

27. ANGHEL CRISTIAN

28. ZAMFIRESCU OVIDIU

29. IONESCU VICTOR-LUCIAN

30. PURGHEL DANIEL-FLORIAN

31. CIURARIU FLORIN

32. GEORGEVICI IULIAN

33. AVRAMESCU ARIN-ALEXANDRU

34. STAVARACHE ROMEO

35. ZAAROUR INGRID

36. MOŞTEANU FLORENTIN-ANDREI

37. THUMA HUBERT-PETRU-ŞTEFAN

38. CĂLIN VIOREL

39. POHOAŢĂ AURA-GABRIELA

40. FENECHIU RELU

41. MUNTEAN MIRCIA

42. LAMBRU IOANA-ANDREEA

43. BENCHESCU CLAUDIA

Candidaţi – Uniunea Democrată Maghiară din România

1. TŐKÉS LÁSZLÓ

2. WINKLER IULIU

3. SÓGOR CSABA

4. SZILÁGYI ZSOLT

5. KOVÁCS PÉTER

6. HORVÁTH ANNA

7. ASZTALOS FERENC

8. LÁSZLÓ JÁNOS

9. BRASSAI ZSOMBOR

10. DEMETER JÁNOS

11. BÓNIS ISTVÁN

12. DÁVID LÁSZLÓ

13. LŐRINCZ CSILLA

14. FARAGO PETRU

15. TISCHLER FERENC

16. ABRAM NOEMI

17. CSÉP ÉVA-ANDREA

18. BOROS JÁNOS

19. DEBRECZENI ALEXANDRU

20. SYLVESTER LAJOS

21. DÉNES ISTVÁN

22. DEÁK ZOLTÁN

23. VÁNYOLÓS STEFAN-ALBERT

24. SÁNDOR KRISZTINA

25. KRECSÁK-SZÖLLÖSI ADALBERT

26. KERESKENYI GABOR

27.FINNA ISTVÁN

28. SOLOMON ADRIAN

29. SZELL LÖRINCZ

30. BIRÓ ENIKŐ

31. HALÁSZ FRANCISC

32. LAKATOS RÓBERT-ÁRPÁD

33. GĂMAN MIHAI

34. KOVÁCS MATÉ

35. CZIKA TIHAMÉR

36. TORÓ TIBERIU

37. TONK GABRIELLA

38. BÁLINT MARGIT

39. ORBÁN MIKLÓS

40. OROSZ CSABA

41. MAGYARI LEVENTE

42. SZABÓ TAMÁS

43. BAKK MIKLÓS

Candidaţi - Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat

1. MILUŢ MARIAN-PETRE

2. MOIESCU EUGEN-ROMULUS

3. DIACONU ALECU-FLORIN

4. ŞCHEAU MIRCEA-CONSTANTIN

5. COMĂNESCU ANA

6. CABA DORIN

7. POPOVICI MARIUS MIRCEA CONSTANTIN

8. TOADER VASILE

9. TOMESCU OVIDIU-VINICIUS

10. BEJAN ALEXANDRU

11. TĂNASE ANDREI-GEORGE

12. GUŢANU MIHAI

13. BIRU CRISTIAN

14. CRĂIŢĂ SANDU

15. CRISTEA CLAUDIU-CONSTANTIN

16. VULTUR IOAN-CRISTIAN

17. CATRINOIU MATEI

18. FĂTU CONSTANTIN

19. MUREŞANU MIRCEA

20. DUDUIALĂ GHEORGHE

21. GALU COSMIN-RADU

22. LEON DUMITRU

23. MOSCU ŞTEFAN

24. PÂRVULESCU COSTIN

25. GRIGOREAN COSTEL ILIE

26. PANAIT PETRE-ŞTEFAN

27. MOLDOVAN GAVRILĂ

28. ŢAPLIUC FLORENTIN ADRIAN

29. ABABEI CONSTANTIN

30. VLĂDULESCU DUMITRU

31. PÎRJOL GEORGE

32. RĂDULESCU ANDREI DUMITRU

33. LUCA ROMULUS

34. PERNEŞ AMBROZIU - FELICIAN

35. GHEORGHE BOGDAN-PETRIŞOR

36. MÂNDREA LAURENŢIU-MIHAI

37. GAVRILESCU DAN DECEBAL

38. TOMULEŢ CRISTIAN

39. COMĂNESCU IONUŢ EUGEN

40. VAIDA-COTEANU CRISTIAN

41. MITEA MARIAN-VIRGIL

42. POPESCU OCTAVIAN

43. SÂRBA TANIA-GABRIELA

Candidaţi – Alianţa Electorală PSD+PC

1. SEVERIN ADRIAN

2. PLUMB ROVANA

3. PAŞCU IOAN-MIRCEA

4. ŢICĂU SILVIA-ADRIANA

5. SÂRBU DACIANA-OCTAVIA

6. CREŢU CORINA

7. BOŞTINARU VICTOR

8. CUTAŞ GEORGE-SABIN

9. IVAN CĂTĂLIN-SORIN

10. ENCIU IOAN

11. DĂNCILĂ VASILICA-VIORICA

12. CLIVETI MINODORA

13. ROIBU ARISTIDE

14. DRAGOMIR VIOREL-MARIAN

15. OPRESCU MARIUS

16. ANTOCHI ALIN-LUCIAN-EMANUEL

17. MUŞOIU ŞTEFAN

18. PANĂ ADRIANA-DOINA

19. CORJUC IOAN

20. LUCA DANIEL

21. NEGRESCU VICTOR

22. BOICU GEANINA-MIHAELA

23. BURLAN ADRIAN-EUGEN

24. ŢAPARDEL ANA-CLAUDIA

25. HUNCĂ MIHAELA

26. POP MARIA-LIA

27. FAUR UCU-MIHAI

28. VLAD ADRIAN-VICENŢIU

29. LASCU IULIANA

30. BICĂU COSTIN

31. STERIU ALEXANDRU-ION

32. BUHĂESCU-ODAGIU DĂNUŢ

33. ŞOLOGON IOAN-CRISTIAN

34. IURA FLORIN-HORAŢIU

35. NEAGOVICI VASILE-CĂTĂLIN

36. CONSTANTIN VILI-MIHAELA

37. BABARADA FLORIN

38. FARCAŞ ALEXANDRU

39. DREŢCANU DOINA-MICŞUNICA

40. JIPA PENELOPA-ALINA

41. IUCINU ANDREI

42. CAZACU ALEXANDRU-OCTAVIAN

43. NEGOIŢĂ MARIA

Candidaţi – Partidul România Mare

1. VADIM-TUDOR CORNELIU

2. BECALI GEORGE

3. TĂNĂSESCU CLAUDIU-CIPRIAN

4. MIHĂESCU EUGEN GRIGORE

5. BĂLAN ANGELA-MIHAELA

6. AVRAM DUMITRU

7. ZAMFIRESCU DAN-DUMITRU

8. MOLNAR ŞTEFAN-SILVIU

9. IONESCU SMARANDA-EUGENIA

10. ŞERBĂNOIU CONSTANTIN- DILLY

11. LUNGU RUXANDRA- GEORGETA

12. SUIAN PAVEL-GAVRIL

13. VULPOIU DOREL

14. ODOR DUMITRU

15. FULGA MARIAN

16. FIŢION GHEORGHE

17. IRIMIA OPREA

18. TOMOIOAGĂ MARGARETA-ANCA

19. ROMOŞAN IOAN-DOREL

20. PETRE MARTA-SIMONA

21. BADEA ANDREI-ALEXANDRU

22. MUHA IOAN

23. VĂLEANU ALIN

24. POPOVICIU REMUS-FLORIN

25. BOŞCA GRIGORE

26. TRUICĂ GABRIELA

27. POPESCU DUMITRU-SORIN

28. ROMAN SIMONA

29. OLTEANU LAURA

30. TOMA MARIUS-LAURIAN

31. OFILEANU VASILE

32. CRIŞAN EMIL

33. DIACON VASILE

34. DRĂGHICI RALUCA-ALINA

35. TĂLĂU GHIORGHE

36. MARINESCU IRINEL

37. AMZA MĂRGĂRIT- CONSTANTIN

38. SAMSON IONEL-CIPRIAN

39. ADAM LUMINIŢA-PACHEL

40. ŢÎRLEA DUMITRU- CONSTANTIN

41. IBĂNESCU CONSTANTIN

42. HUŢUL FLORIN

43. PIŢIGOI IULIAN-CONSTANTIN

Candidaţi – Forţa Civică

1. IURAŞCU ADRIAN-ŞTEFAN

2. OBROCEA CRISTIAN

3. FENDRIHAN SERGIU

4. BUT ADRIAN

5. DUMITRESCU EMIL

6. BĂLAN ANGHEL

7. IONESCU ION

8. SIMIONESCU MIHAELA-DORILENA

9. TIVADAR VASILE

10. BOGDAN FLORIN

11. DUMITRAŞ COSTACHI

12. TOTH ANTON- DANIEL

13. BĂNCESCU VALERIU

14. BOŢILĂ DUMITRU

15. TARBĂ RĂZVAN- CĂTĂLIN

16. TRUFAŞU CAMELIA

17. GONŢEA DANIELA

18. VASILE DANIEL

19. STAN IOAN

20. BARZ IOAN

21. DRAGOŞ JULIETA-ALUNITA

22. MARCU NICOLAE

23. VÂRTOSU RĂZVAN

24. VÂRTOSU MIRABELA

25. CHIRCĂ VALENTIN

26. LAMBREA MIHAI

27. FLOREA CĂTĂLINA -VIRGINIA

28. LIFICIU CARMEN

29. VLAD LIVIU-MARIAN


Data: 23.04.2009 / Sursa: Mihai Georgescu
www.mondonews.ro

miercuri, 3 iunie 2009

Proverbe

D
Dacă alergi să câştigi bani îi dai înapoi la doctor.
Dacă dai, n-ai.
Dacă baba avea ventil,se chema automobil.
Dacă dai cu ciomagul,vezi că are două capete.
Dacă îţi dau una,zici că n-ai avut noroc.
Dacă mergem împreună vreau sâ-ţi simt cotul.
Dacă n-ai pâine, mănâncă cozonac!
Dacă nu se duce Mohamed la munte, vine muntele la Mahomed.
Dacǎ tǎceai,filozof rǎmâneai.
Dacă şi cu Parcă se plimbau în barcă. Şi dacă Dacă nu era, Parcă parcă se-neca.
Dacă te iei după capul altuia te duci de râpă.
Dacă te laşi în coadă la tors, Joimăriţa ţi-agaţă fuiorul în prăjină.
Dacă te bagi între lupi, urlă ca lupul.
Dacă vrea să-şi înece câinele,ţăranul spune că e turbat.
Dacă vrei să scapi de un prieten,împrumută-i bani.
Dacă vrei să te îneci, fă-o într-o apă adâncă.
Dacă umblă porcul cu paiu-n gură,se schimbă vremea.
Dar din dar,se face rai.
Darul dat la vreme e dar îndoit.
Darul nu după mărime, ci după dragoste se preţuieşte.
Dă cuiva un deget şi-ţi ia toată mâna.
Dă Doamne sănătate, că belele curg.
Dă-i Doamne Românului mintea de pe urmă.
De bani se plâng toţi, dar de minte niciunul.
De când era lupul căţel / şi măgarul viţel.
De departe ochiu-ţi bate,de aproape ochiu-ţi scoate.
De ce îţi este frică, de aia nu scapi.
De ce nu-ţi pasă nu-i al tău.
De ce te îmbogăţeşti mai tare,d-aia te usuci mai mult.
De ce te-mbeţi dacă ştii că-ţi face rău?!
De treci Dunărea înnot,te-mpiedici la mal de-un ciot.
De unde iei trebuie să şi pui.
De unde nu este nici Dumnezeu nu prea cere.
Decât multă minte stiu că e mai bine să ai totdeauna un dram de noroc.
Decât cu un prost la câştig, mai bine cu un deştept la pagubă.
Decât să mănânc pâine cu unt şi să mă uit în pământ,mai bine mănânc pâine cu sare şi mă uit la soare.
Decât un car de frumuseţe, mai bine un dram de minte.
Decât codaş la oraş, mai bine în satul tău fruntaş.
Decât o sută de ani cioară, mai bine un an privighetoare.
Decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa.
Decât vin oţeţit / mai bine oţet cinstit.
Aşa deci şi prin urmare greci făceau comerţ pe mare. Prin urmare si-asa deci, ei făceau comerţ cu greci.
Degrabă să asculţi, târziu să grăieşti.Şi la mânie cu totul să zăboveşti.
Deştept de-i crapă capul.
Deşteptul învaţă din greşelile altora, dar prostul nici măcar din greşelile lui.
Deşteptul se loveşte cu capul de zidul proştilor.
Din vorbă se face fapta / şi din faptă vorba.
Din greşeli înveţi.
Dragoste cu pacoste.
Dragostea o ca o doctorie,dacă e prea multă te omoară.
Drumul cel mai scurt e cel pe care îl cunoşti.
Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune.
“Doamne fereşte!” pân’ te nimereşte.
Domnia şi prostia se plătesc.
Doi cu sapa, cinci cu mapa.
Doi încarcă, doi descarcă. Merge treaba? Merge!
Două, si cu a brânzii - nouă.
Două vorbe un ban nu fac.
Dumnezeu îţi dă, dar în traistă nu-ţi bagă.
Dumnezeu nu bate cu parul, bate cu palma.
D-zeu a făcut trandafirul şi dracu i-a pus ghimpii.
După faptă şi răsplată.
După petrecere vine “ziua regretelor”.
După război mulţi viteji se arată.
După furtună vine si vreme bună.Du-te învârtindu-te.
D-zeu dă cu o mână şi ia cu amândouă.

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *