duminică, 28 noiembrie 2010

Usturoiul antibioticul naturii!


Hipocrate spunea despre usturoi că"este cald,laxativ şi diuretic".Încă din antichitate se cunoşteau virtuţiile medicinale ale acestei plante,despre care se spunea că este"medicamentul de bază al ţăranilor".Usturoi uscat s-a găsit şi în mormântul lui Tutankhamon,printre alte alimente,menite să-l hrănească pe faraon în viaţa de după moarte.Egiptenii foloseau usturoiul şi în cazul durerilor de dinţi:"plombau"dintele cariat cu usturoi zdrobit şi durerea dispărea imediat.Practica aceasta s-a păstrat şi la noi în unele sate izolate de munte,unde,în absenţa unui doctor,oamenii au învăţat de-a lungul anilor să se trateze cu leacurile naturale care le erau la îndemână.Romanii care lucrau la celebrele viaducte prin care era adusă apa în cetăţi ca să fie mai rezistenţi la răceli,dar şi soldaţii mestecau usturoi atunci când aveau de făcut eforturi mari.Dioscoride medicul de origine greacă folosea usturoiul în tratarea afecţiunilor pulmonare şi digestive.Se pare că cei care mâncau mult usturoi erau apăraţi de flagelul ciumelor medievale.Se cunoşteau din vechime şi metode de a masca şi înlătura mirosul de usturoi:se mestecau seminţe de chimen sau boabe de mazăre verde.De-a lungul anilor,acestor metode li s-au adăugat altele:se mestecă frunze proaspete de pătrunjel,mărar,ţelină,mentă sau cimbru,se bea un pahar de vin roşu,se zdrobesc în dinţi boabe de cafea,scorţişoară,cuişoare sau se mestecă puţin propolis.Pentru cei ce nu ştiu usturoiul are în compoziţia sa chimică alicina substaţă cu propietăţi antibacteriene,antiseptice,antiparazitar,expectorant,reechilibrant al florei intestinale şi purificator al sângelui.Usturoiul reduce colesterolul şi este recomandat în afecţiunile circulatorii,varice,edemelor cardiace şi a diabetului.Stimulează apetitul şi după unele cercetări previne cancerul.Există mai multe sortimente de usturoi:cu învelişul exteior alb,roz sau violaceu.Usturoiul alb este mai puţin rezistent după 6 luni de la recoltare el se înmoaie.Cel mai rezistent este cel cu înveliş roz care se păstrază chiar şi un an de la recoltare.Toate sortimentele sunt indicate atât în alimentaţie,cât şi în reţetele tradiţionale medicinale.În alimentaţie se foloseşte sub formă de fulgi uscaţi,pastă-mujdei,sau în stare proaspătă.În medicina tradiţională există mai multe preparate cu usturoi:
INFUZIA DE USTUROI: 3 căţei pisaţi se acoperă cu 250 ml apă fierbinte,se lasă vasul acoperit 10 minute,apoi se bea în stări de răceală,slăbiciune,gripă,lipsa poftei de mâncare.
SUCUL DE USTUROI:Se prepară prin fierberea a 20 de grame de usturoi ras în 200ml lapte(de preferat,lapte de capră).Este indicat în afecţiuni pulmonare şi pentru eliminarea parziţilor intestinali.Se beau dimineaţa câte două linguri din preparat şi apoi timp de trei ore nu se mănâncă nimic.
SIROPUL DE USTUROI a.k.a Penicilina rusească:Este indicat ca tonic general.Se prepară prin fierberea a 500g de usturoi pisat în 1 litru de apă şi două linguri de miere.Se iau câte 2 linguri dimineaţa înainte de mâncare.Usturoiul se poate folosi pentru tratarea unor afecţiuni externe-negi,bătături,plăgi,ulceraţii sub forma unor cataplasme preparate cu ajutorul uleiului sau a alcoolului.Usturoi pisat se aplică pe tumorile albe care se resorb.Amestecul acesta se numeşte în popor "muştarul diavolului".O veche legendă arabă spune că usturoiul ar fi apărut în urma piciorului stâng al diavolului alungat din paradis.În multe credinţe populare europene usturoiul are rolul de a alunga spiritele rele(strigoii,fantomele)şi există nenumărate practici magice în care el este prezent.Usturoiul este astăzi unul din alimentele-medicament mult studiate empiric,clinic şi ştiinţific.

duminică, 21 noiembrie 2010

Taxi - Cele doua cuvinte .mp3

Asculta mai multe audio pop

luni, 15 noiembrie 2010

Icoane Pictate

joi, 11 noiembrie 2010

O melodie pe zi!

CARMEN RADULESCU - Chiar daca tu

Asculta mai multe audio pop

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *